Superofertă la UPIT: O singură taxă, mai multe înscrieri

În această vară, se vor schimba regulile la admiterea în cadrul Universității de Stat din Pitești. După cum a anunțat rectorul Dumitru Chirleșan, se va înființa un ghișeu unic de înscriere, care va simplifica foarte mult procedurile.

Astfel, în baza unei singure taxe de înscriere, se va completa o fișă de admitere, la care se poate opta pentru mai multe facultăți. Bineînțeles că prima opțiune va fi cea mai importantă, urmând a fi trecute și celelalte alternative. La distribuirea candidatului, primordială va fi prima facultate aleasă. „Va fi avantajos pentru ambele părți. O să ne ocupăm locurile subvenționate din prima, iar candidații au șansa să se ducă unde îi trage inima mai mult. Din cauza taxelor, absolvenții de liceu se mărgineau la o facultate sau alta și, dacă nu prindeau loc, mai încercau toamna. Prima opțiune a candidatului e primordială. Dacă la acea facultate se adună mai mulți decât numărul de locuri, se va trece la criteriul de admitere. Dacă nu se încadrează pe acesta sau dacă nu îi convine, pentru că este loc cu taxă, se mută la opțiunea doi. Și tot așa. Distribuția se va face în mod computerizat. Ne dorim ca prin această formulă să nu ni se mai întâmple nici nouă, nici lor ca anul trecut, când nu au prins loc, s-au dus către București, iar acum avem numeroase cereri de transfer.”, a declarat rectorul Dumitru Chirleșan.

Și la capitolul locuri subvenționate se vor face unele modificări, date fiind directivele Ministerului de resort. „Ministrul ne-a cerut ca locurile subvenționate de guvern să fie alocate cu preponderență domeniilor prioritare din strategia de dezvoltare a României: sănătate, energie, IT, mediu și agricultură. Noi aici avem doar horticultura, pe linie de agricultură, și nursing pe sănătate.”, a completat rectorul Dumitru Chirleșan.

Sursa: Săptămânalul Ancheta