Fără căldură și apă caldă! Sute de piteșteni obligați să plătească sume enorme după intervențiile DISTRIGAZ!

UPDATE: Peste 1.500 de apartamente din 72 de scări de bloc au rămas de luni, fără căldură. Așteptăm cu interes să vedem cum se va soluționa această problemă care a lovit acum, în toi de iarnă, mii de piteșteni. 

In cursul zilei de luni au fost făcute sute de sesizări  în mai multe zone din Pitești (Calea Bascovului, Nord, Eremia Grigorescu, Găvana, Trivale, Ceair, Expo Parc etc…) cât și in alte zone din județ, cu privire la scăpările de gaze și mirosul puternic simțit din cauza introducerii unei cantități mai mare de mercaptan în gazele naturale. Foarte mulți cetățeni s-au arătat revoltați și ne-au semnalat situația de neconceput in care se află.

Din informațiile noastre, ieri, peste o sută de familii, din diverse zone ale Piteștiului, s-au trezit cu gazele tăiate de către reprezentanții Distrigaz, sosiți la fața locului in baza sesizărilor făcute.

Situația este de tot plânsul, in idea in care, in baza legislației in vigoare, in cazurile, ca cel de ieri, in care apar defecțiuni și avarii, cei de la Distrigaz doar constată avaria și intrerup furnizarea de gaze, urmând ca reviziile și reparațiile să fie făcute de alte societăți autorizate de ANRE.

CITEȘTE ȘI ... PANICĂ ÎN PITEȘTI! CETĂȚENI ALARMAȚI!

Cu aceste firme agreate și autorizate de ANRE se fac contractele de revizie pentru rețeaua de gaze. Există un contract de revizie in care beneficiarul este colectiv (pe scară) prin Asociația de locatari, și se reinoiește la 10 ani, conform legislației in vigoare și contract de revizie individual, intre proprietarul de apartament și aceste societăți, care este valabil timp de 2 ani.

Bătrâni, copii…sute de piteșteni se află acum intr-o situație mai mult decât disperată, rămanând in frig și fără apă caldă, in toiul iernii, deși au reviziile pentru locuințe, valabile.  Spre exemplu, am stat de vorbă cu trei administratori ce se ocupă de mai multe blocuri aflate in această situație, care ne-au relatat cam aceeași poveste in legătură cu desfășurarea acțiunilor Distrigaz, de ieri.

Aceștia au venit la fața locului, au constatat scurgeri de gaze la anumite contoare (individuale) pe scară, și au tăiat gazele pe toată scara de bloc, spre disperarea oamenilor. După asta, administratorii au fost nevoiți să caute firme care să vină să facă revizia pe toată scara…firme care, după povestea de ieri, și-au explodat prețurile, cerând, pe apartament, sume intre 120 – 200 RON, sumă pe care toți proprietarii de apartamente, de pe scară, trebuie să o platească pentru a fi rebranșați la gaze.

CITEȘTE ȘI ... CONSTANTIN STROE ÎN STARE GRAVĂ!

Domnul T., locatar al blocului F4 din zona Rolast cât și alți cetățeni afectați de situație, cu care redactorii noștri au luat legătura, ne-au  declarat că nu sunt de acord sub nicio formă să platească aceste sume, in idea in care toți aveau reviziile individuale la zi și nu au de ce să achite iar prețul unei revizii colective (pe scară), deși scăpările sunt doar la anumite apartamente.

Pe surse neoficiale am fost informați că, pe lăngă cantitatea marită de mercaptan, de fapt ieri ar fi fost crescută și presiunea gazelor in rețea, ceea ce a generat multitudinea de sesizări făcute in acest sens. Mulți iși pun intrebarea, pe bună dreptate, dacă nu cumva unele dintre aceste societăți autorizate de ANRE, nu ar fi avut nevoie de ceva plus de incasări neașteptate, așa că, "din greșeală", au intervenit aceste defecțiuni care obligă acum, sute de piteșteni, să plătească sume enorme și nejustificate pentru a nu ingheța, la propriu, in casă.

„Cea mai mare hoție a celor de la gaze! Au băgat mercaptan mult în instalație, zică-se din greșeală,au mărit presiunea de gaz și după la ora 16.00 și acum verifică și opresc gazele până se face verificare cu firme acreditate pe casa scării
Cu toate că pierderile sunt la robineții de la contuar și toți propietarii au verificările valabile acum sunt obligați să mai dea în jur de 100 lei pe apartament pentru verificarea pe scară. O căciulă de bani susținută de politic,vin alegeri. De unde până unde se face verificare în interior?”

„Ce credeti? Ajung acasă la Rolast în blocul S4 și gazele oprite. Vecinii ,pe scară, spun că mirosea puternic a gaze și au anunțat la deranjamente. Au venit, au oprit gazele la scară,au sigilat contoarele și au plecat!! Citesc seara pe situl d-voastra că a fost o greșeală a celor de la distribuție, stația de la Bascov. Problema este că ne-am pomenit cu o firmă din Curtea de Argeș(????) ,autorizată,care vor să facă ei revizia pentru 120 de lei de apartament. Pai eu am contract cu Engie și pentru revizie. Deci?? Cine are nevoie de bani zilele astea?? De ce să-mi verifice o firmă din Curtea de Argeș gazele și nu serviciul deranjamente ale Engie? Și de ce așa o sumă mare de bani doar ca să dea cu spuma de săpun pe țevi? Mi se pare cusută cu ață albă.... Nu a fost băgat mercaptan mai mult din greșeală ,ci la ordinul cuiva, în mod sigur, știind că ,,firmele autorizate" vor face ,,revizii". Și uite așa se strâng bani la....partid. Ce hoție!!!”