TAROM renunță la avioanele cu elice!

Guvernul a adoptat, miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2016 al transportatorul aerian de stat TAROM, care prevede că societatea va înregistra pierderi pentru al nouălea an la rând, de 6,8 milioane lei, în ciuda creşterii veniturilor cu 8,9%, până la 1,53 miliarde lei (340 milioane euro), potrivit News.ro

La capitolul dotare,compania își propune prin bugetul adoptat miercuri”înlocuirea în operare a aeronavelor AirBus310 (...) scoaterea din exploatare comercială și valorificarea aeronavelor AirBus310”. Totodată compania va evalua înlocuirea aeronavelor ATR 42/72 cu aeronave JET de capacitate apropiată cu ATR.

Tarom se află într-o competiţie tot mai dură cu operatorii aerieni low-cost, care au anunţat curse la preţuri mici pe rute interne, pe care TAROM a avut monopol în ultimii ani.

Wizz Air şi Blue Air au anunţat în acest an curse pe ruta Bucureşti-Cluj-Napoca, cu cel mai mare trafic din România, cu preţuri şi de 20 de euro, iar Ryanair a scos la vânzare bilete pe ruta Bucureşti-Timişoara cu preţuri care încep de la 8 euro.