Taximetriștii amenință cu GREVA!

Confederația Operatorilor și Transporturilor Autorizați din România (COTAR) cere să se adopte o Ordonanță de Urgență prin care să fie eliminată pirateria și toate activitățile neautorizate din tranporturi. Printre aceste acțivități se numără și serviciile UBER: „Cât timp există o legislație națională, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor și alții să funcționeze sfidând aceeași legislație, fără a fi sancționați”, spun transportatorii din COTAR, într-un comunicat de presă remis luni.

În cazul în care cerințele lor nu vor fi respectate, COTAR amenință cu o grevă începând cu 16 aprilie. Membrii confederației au planificat inițial o grevă pentru finele lunii martie, însă amână protestele care urmare a faptului că OUG menționat se află pe circuitul de avizare.

Totodată taximetriștii cer eliminarea unei modificări legislative făcute de un deputat ”cu anumite interese ascunse”. Acesta ar fi introdus la dezbaterile asupra legii taximetriei, 38/2003, doi termeni, respectiv ”permanent” și ”repetate” care îngreunează sancționarea activităților ilegale. „Acești doi termeni juridici, introduși cu bună știință în textul legii, au făcut imposibilă acțiunea autorităților în sensul stopării fenomenului pirateriei și astfel a luat amploare activitatea neautorizată, în defavoarea economiei românești și a firmelor care respectă legea și depun toate eforturile necesare pentru obținerea autorizațiilor”, spune COTAR. Legea în formă amendată cere ca o autorizație să fie fie anulată sau suspendată doar dacă se constată abateri ”repetate” în utilizarea aparatului de taxat în scopul evaziunii.

COTAR subliniază faptul că ei nu cer interzicerea UBER ci intrarea acestora in legalitate.

Sursa: Digi 24