Urşii au ajuns la câţiva kilometri de Piteşti

Atacurile uşilor asupra gospodăriilor din Argeş au început să fie din ce în ce mai dese, dat fiind faptul că populaţia acestora a crescut în ultimii ani. Îngrijorător este faptul că urşii sunt din ce în ce mai aproape de Piteşti.

CITEȘTE ȘI ... S-au resimţit 50 de grade Celsius la ora 14.00 - Cum s-au văzut în graficul consumului de energie

După cum a anunţat prefectul Emilian Dragnea chiar pe 27 iulie, la ultima şedinţă cu primarii, prezenţa periculoaselor animale a fost semnalată inclusiv în comune ca Albota, Miceşti şi Drăganu. În ultima localitate menţionată, acesta a atacat o gospodărie şi a mâncat un porc.

Prefectul Dragnea le-a făcut instructajul tuturor reprezentanţilor unităţilor administrative despre cum se procedează atunci când apare o asemenea sălbăticiune în zonă.

„Imediat ce apare evenimentul trebuie să înştiinţaţi fondul cinegetic care are în administrare teritoriul respectiv, Agenţia de Mediu, care va evalua pagubele, Direcţia Silvică şi Direcţia Sanitară. Recoltarea va fi realizată, gratuit, de către ICAS Braşov”, a informat prefectul.

Mai mult, acesta a anunţat că în prima săptămână a lunii august se vor dispune noi măsuri din partea Ministerului Mediului privind populaţia de urşi bruni, specie protejată prin lege. 

 

Sursa: Saptamanalul Ancheta