Util pentru părinți! Simptome ale meningitei

Două decese cauzate de meningită au fost înregistrate, în câteva zile, în România. Foarte mulți oameni sunt diagnosticați, anual, cu această boală, care se manifestă, de cele mai multe ori, la copii, adolescenţi şi adulţi tineri, dar şi oamenii în vârstă şi cei care au probleme de sănătate.

Pentru a detecta la timp afecțiunea, părinții trebuie să cunoască simptomele bolii, legată de inflamaţia celor trei membrane protectoare care acoperă creierul şi măduva spinării (duramater, piamater şi arahnoidă).

Potrivit livebizmedia.com, există mai multe tipuri de meningită, dar în general, simptomele sunt similare în toate cazurile. 

1. Febră bruscă

Febra care apare brusc poate fi una dintre simptomele meningitei. Un alt semn al meningitei este că, pe lângă creşterea rapidă a temperaturii, este dificilă şi scăderea acesteia, potrivit sursei citate.

2. Dureri de cap severe

Meningita cauzează dureri de cap foarte severe, mult mai puternice decât o durere de cap obișnuită.

3. Vedere dublă

Cei care au meningită prezintă probleme cu vedere, în sensul că nu își pot  concentra privirea, motiv pentru care vederea se dublează sau devine înceţoşată.

4. Pierderea apetitului, greață și vărsături

În cazul în care copilul nu mai are poftă de mâncare, poate fi de asemenea un motiv de îngrijorare. Acest lucru se întâmplă parţial din cauza unei stări constante de greaţă, care poate fi urmată de dureri de stomac şi vărsături, conform livebizmedia.com.

5. Sensibilitate la lumină

Sensibilitate la lumină puternică poate fi un alt semn al meningitei, având în vedere că afecțiunea provoacă umezirea ochilor şi greaţă copilului, împreună cu o durere de cap ce devine din ce în ce mai puternică.

6. Rigiditate musculară

Printre simptome se numără și rigiditatea musculară. O poziție ușor de recunoscut a copiilor care se află în această stare: întins pe o parte cu capul aruncat spre spate şi cu picioarele îndoite. Încercările de a-i îndrepta gâtul nu sunt de obicei de succes.

7. Incapacitate de a flexa picioarele

Acest fenomen este denumit semnul Brudzinski. În cazul meningitei, apare şi semnul lui Kernig, care constă în rezistenţa pasivă puternică la încercarea de a întinde genunchiul, pornind de la poziţia strâns-flexată, potrivit livebizmedia.com.

8. Erupţii cutanate

Un alt semn în reprezintă erupțiile. Pentru a vedea dacă inflamaţiile pielii sunt legate de meningită, livebizmedia.com recomandă un test: Puneţi un pahar curat pe erupţia cutanată şi apăsaţi-l ferm pe piele până când devine palidă. Dacă petele se estompează împreună cu pielea, înseamnă că nu este vorba de meningită. Dacă erupţia cutanată nu-şi pierde culoarea, atunci ar trebui să solicitaţi asistenţă medicală.

Reamintim că și în județul Argeș au fost înregistrate două cazuri de meningită (CITEȘTE AICI ... Două cazuri de meningită în Argeș). În ambele situații vorbim despre meningită virală, ci nu de forma severă a afecțiunii, și anume meningita meningococică.