Veste bună pentru salariații cu normă parțială

Măsura care prevede ca în cazul salariaților cu normă parțială, angajatorii să fie obligați să achite contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) aferente unui salariu minim brut, adică, în principiu, unei norme întregi, a fost inclusă vineri, 14 iulie 2017,  într-un proiect de ordonanță lansat în dezbatere publică, ce ar urma să se aplice de la 1 august 2017.

Potrivit avocatnet.ro, începând cu veniturile lunii august 2017, angajatorii vor trebui să achite CAS și CASS, pentru salariații cu normă parțială, la nivelul salariului minim brut, nu proporțional cu salariul efectiv, așa cum se întâmplă acum. Totuși, măsura va urma să aibă și excepții, cum ar fi persoanele care lucrează atât în baza unui contract cu normă parțială, cât și a unui contract cu normă întreagă, precum și elevii sau studenții.

„Măsura are ca scop descurajarea angajatorilor, care, în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă. Astfel, angajatorul datorează contribuții sociale utilizând o baza de calcul diminuată față de cea reală”, se arată în document.