VESTE BUNĂ! Se construiește o grădiniță nouă în Albeștii de Argeș!

La începutul acestei luni, mai exact pe data de 2 iulie, Consiliul Local al comunei Albeştii de Argeş s-a reunit în cadrul unei şedinţe ordinare pe a cărei ordine de zi s-au aflat câteva proiecte de hotărâre foarte importante.

La propunerea primarului Gabriel Popa, a fost pus în dezbatere şi supus aprobării un proiect care vizează proiectarea şi lucrările de execuţie a unei grădiniţe cu program normal în satul Albeştii Pământeni. Mai mult decât atât, dovadă că intenţiile administraţiei locale cu privire la realizarea acestui obiectiv sunt cât se poate de serioase, investiţia a fost inclusă şi în programul anual de achiziţii publice al comunei Albeştii de Argeş, care a fost actualizat în cadrul aceleiaşi şedinţe de consiliu. Conform documentului aprobat de Consiliul Local, lucrările de construcţie a grădiniţei din Albeştii Pământeni au un buget de 400.000 lei, care va fi asigurat din fonduri de la Ministerul Educaţiei Naţionale.