Vești bune pentru locuitorii din Valea Iașului!

Administrația din comuna Valea Iașului se preocupă în permanență de bunăstarea locuitorilor și de buna funcționare a utilităților publice. Astfel, de curând, s-a introdus o reglementare în ceea ce privește pregătirea rețelelor de apă și canalizare, în vederea scoaterii la licitație pentru concesionarea serviciului. Acest lucru implică o expertizare a rețelelor.

Prin urmare, în cadrul ședinței ordinare din luna iulie 2017 a fost luată o hotărâre în această privință, urmând să fie efectuate reparații la sistemele de apă și canalizare, în vederea pregătirii pentru delegarea acestui serviciu: „Avem apă, începând din 2012-2013, asigurată pentru toți locuitorii din comuna Valea Iașului, și anume 2800. Mai sunt însă câteva gospodării răzlețe care nu au dorit să se branșeze având sursă personală de apă. Totodată, serviciul de canalizare îl asigurăm pentru circa 65% din gospodării”, a declarat primarul comunei Valea Iașului, Nicolae Barbu.