(video) A răsturnat o mașină parcată!

Accident spectaculos, noaptea trecută, la Pitești. Un tânăr de 26 de ani, din Bascov, care mergea cu un bolid pe principala arteră rutieră din oraș, Bulevardul Republicii, a intrat în spatele unei mașini parcate. Impactul a fost atât de puternic încât mașina staționată a fost răsturnată și aruncată la peste 10 metri de locul unde era parcată. Paradoxal, tânărul de la volan are doar câteva contuzii. El va trebui să repare însă atât mașina lui cat și pe cea pe care a distrus-o în totalitate. În plus trebuie să achite și amenda de 580 de lei primită de la poliție.