VIDEO! Conducerea de la Pediatrie face declarații cu privire la scandalul provocat de ....

Experții de la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor au întocmit un raport, dat astăzi publicității, prin care au prezentat concluziile la care au ajuns, în urma verificărilor făcute, după ce Ministerul Sănătății  solicitase ajutor, pe 27 mai 2016, din partea Uniunii Europene, pentru a diagnostica situația infecțiilor nosocomiale din spitalele românești.

Trei spitale au fost luate în vizor: Spitalul de Pediatrie din Pitești, Spitalul Elias si Spitalul Universitar de Urgență din București.

Spitalul de Pediatrie din Pitești a fost, anul trecut, în centrul unui mare scandal, după ce mai mulți copii din județ s-au îmbolnăvit de sindrom uremic acut, iar părinții au reclamat că, pe lângă boala cu care și-au adus micuții la spital, aceștia au mai căpătat și altele.

Conform raportului prezentat astăzi, Spitalul de Pediatrie Pitești se confruntă cu probleme mari, cum ar fi infecţiile spitaliceşti, lipsa dezinfectanţilor, în spital găsindu-se, se pare, numai o sticlă cu dezinfectant, şi aceea ascunsă într-un dulap, ca să nu fie furată. De asemenea, se pare că în spital au fost identificate bacterii rezistente la antibiotic. Alt aspect pus în vedere de către experții europeni a fost lipsa din spital a unui medic epidemiolog.

Surse din spital ne-au spus că la momentul la care experții europeni au venit la Pediatrie pentru controale, nu se pune problema să nu fi existat dezinfectanți in spital, așa cum au prezentat aceștia in raport.

Conducerea instituției susține că o mare parte a raportului nu reflectă, sub nicio formă, realitatea. Directorul medical al spitalului, doamna Adina Enescu, a declarat că de aproximativ o săptămână s-a rezolvat problema privind medicul epidemiolog, în momentul de față postul fiind ocupat de doamna doctor Gabriela Chiorăscu. De asemenea, după controlul efectuat în luna iulie 2016, conducerea spitalului a montat și aparate cu dezinfectant la intrarea în fiecare secție.