(VIDEO CUTREMURĂTOR) AJUTĂ-L PE ANDREI SĂ CÂȘTIGE LUPTA CU LEUCEMIA!

Andrei Bogdan Grigore are 9 ani. Până în urmă cu aproximativ 6 luni era un copil normal. Făcea sport de performanță, iubea matematica și să își petreacă timpul liber cu prietenii. Acum, e țintuit într-un pat. Atât Moș Crăciun cât și Iepurașul l-au găsit în spital, fără păr pe cap și cu branula în mână. Cu toate astea, copilul are puterea să zâmbească pentru că încă mai crede în vorbele mamei sale care îi repeta continuu că o să fie din nou ca înainte.

Uneori, când obosește să mai spere, când durerile îi macină trupul de copil, Andrei plânge. Are leucemie acută mieloblastică, dar părinții săi încearcă să îi ascundă diagnosticul. E greu, căci fiecare zi e a fel: stă închis între patru pereți, izolat de orice ar putea să îi scadă imunitatea. În viața lui Andrei a apărut, însă, si un miracol. S-a găsit o cale mai scurtă spre transplantul de măduvă de care atârnă viața lui. În spital, la Fundeni, în timpul uneia dintre cele trei etape de chimioterapie pe care Andrei le-a parcurs până acum, mama acestuia a întâlnit o altă mamă care îi împărtășea suferința. Aceasta a îndrumat-o să ia legătura cu o asociație din Italia și prin intermediul acesteia copilul să fie ajutat să ajungă la singura clinică din Europa unde etapele de chimioterapie și transplantul de măduvă nu costă. Zis și făcut! Dosarul lui Andrei a fost acceptat.

 

Peste două zile copilul trebuie să fie acolo. Lucrurile par că s-au rezolvat. Cu sprijinul rudelor și prietenilor familiei Grigore, care au ajutat cu ce au putut încă de când au aflat ca Andrei este grav bolnav, au fost cumpărate biletele de avion spre Italia. Nu e suficient. Pe tot parcursul tratamentelor la care va fi supus Andrei, mama acestuia va trebui să stea în Italia și să suporte toate cheltuielile pentru cazare, masă și transport. Nu doar pentru ea. Vor fi perioade în care copilul nu va fi spitalizat, iar acesta va necesita, ca și în prezent, un regim alimentar special. De asemenea, familia Grigore va trebui să plătească și o asigurare medicală anuală de 400 de euro. Cu siguranță, pe parcursul celor 12 luni, cât au preconizat medicii din Italia că va dura tratamentul, transplantul și recuperarea de după, vor fi și cheltuieli neprevăzute. Familia Grigore nu ar fi apelat la ajutorul oamenilor, dar timpul e dușmanul ei cel mai mare în acest moment. Mai sunt două zile până ce singurul copil al soților Grigore trebuie să ajungă la clinica din Italia.

Dacă vreți să sprijiniți această familie greu încercată, donați pentru Andrei! Pe numele mamei băiatului grav bolnav, Grigore Iulia Oana, a fost deschis un cont în lei, la Piraeus Bank, Sucursala Pitești Brătianu: RO24PIRB03011C6337001000. Orice donație, indiferent cât ar fi suma de mică, îl ajută pe Andrei să rămână în sânul familiei sale!

Pentru Andrei, baietelul bolnav de leucemie, a fost deschis si un cont in euro, tot la Piraeus Bank: RO87PIRB03011C6337002000. Titular cont: Grigore Iulia Oana, mama copilului.