VIDEO! Șerban Valeca: „Cătălin Rădulescu a prejudiciat imaginea PSD”

În cadrul conferinței de presă desfășurată în această dimineață la sediul PSD Argeș, cu prilejul vizitei ministrului Sănătății în județul nostru, s-au discutat mai multe probleme. Printre întrebările jurnaliștilor prezenți la conferința de presă, s-a numărat și o întrebare care viza scandalul în care este implicat deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
Ministrul Cercetării, Șerban Valeca, a declarat că deputatul Cătălin Rădulescu a prejudiciat imaginea PSD prin amploarea pe care a dat-o acestui scandal.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, după declaraţiile lui Cătălin Rădulescu că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi cele referitoare la mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, trei persoane din judeţul Argeş au solicitat Parchetului Curţii de Apel Piteşti să se autosesizeze.