(video) În Argeș: Urși printre turiști

Prezenta ursoaicelor cu sau fara pui in locurile populate nu mai surprinde pe nimeni in Romania.  Localnicii din nordul judetului Arges, la fel ca si turistii care merg in zona, sunt deja obisnuiti cu prezenta unor astfel de animale. Astfel se explică și imaginile următoare cu turiștii care se află la doar câțiva metri de o ursoaică cu pui.

Aceste imagini au fost surprinse seara trecută la barajul de la Vidraru, lângă unul dintre cele mai mari hoteluri din zonă. Turiștii cazați acolo în această perioadă sunt martori frecvent la aparițiile urșilor în parcarea hotelului. Nu realizează însă pericolul la care se expun. Se cred temerari și se apropie la doi, trei metri de animale. 

Această ursoaica însoțită de doi pui și-a făcut un obicei în a coborâ în locurile populate. Așa s-a întâmplat și în urmă cu o lună când, din cauza ei, a fost închisă cetatea lui Vlad Țepeș. Atunci a fost tranchilizata, s-a montat un dispozitiv de urmărire în jurul gâtului și a fost relocata pe Valea Oticului, dar s-a întors. Acum prezenta ei e fireasca si turiștii găsesc in asta o distracție.

Reprezentanții hotelurilor și pensiunilor fac apel la turiști să nu mai dea de mâncare animalelor. Tocmai această bunăvoință, spun ei, țin animalele în mijlocul oamenilor.