Zile libere 2019. Câte sărbători legale vor fi anul viitor

În anul 2018, românii au beneficiat de 14 sărbători legale, dintre care 11 zile nelucrătoare au picat în timpul săptămânii.


Cel mai probabil, primele zile libere din 2019 vor veni chiar în prima lună a noului an.

Pentru că 24 ianuarie, ziua Micii Uniri, pică într-o joi, Guvernul ar putea decide ca şi vineri să fie zi nelucrătoare. Astfel, bugetarii ar avea o minivacanţă de patru zile.

O săptămână întreagă liberă ar putea veni imediat după Paştele Ordodox, care pică pe 28 aprilie. Cum luni, 29 aprilie, este oricum zi nelucrătoare, iar miercuri este 1 Mai, Guvernul ar putea decide ca şi marţea dintre cele două sărbători să fie declarată zi liberă. 

Mai mult, în proiectul Senatului, se sugerează ca şi zilele de 2 şi 3 mai, care pică joi şi vineri, să fie nelucrătoare, pentru a putea fi unite cu weekendul. 

Anul s-ar putea încheia cu alte două minivacanţe, cele de Crăciun şi Anul Nou. 

În 2019, şi 25 şi 26 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie pică în zilele de miercuri şi joi.

Cel mai probabil vinerile care urmează vor fi declarate nelucrătoare, pentru ca zilele libere să fie unite de weekend. 

Astfel, anul viitor, bugetarii ar putea avea 15 zile libere.