Ziua Iei! Unul dintre cei mai cunoscuţi meşteri populari este din Argeș

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie. Veronica Eșanu, în vârstă de 65 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari din țară. Femeia locuiește în satul Leiceşti din comuna Coşeşti, poate fi găsită la manifestările de profil din mai multe zone din România, acolo unde nu merge cu mâna goală, ci cu propriile creaţii, fiecare dintre acestea cusute cu dragoste faţă de portul tradiţional românesc şi cu foarte multă migală.

"Un meşter popular, pe lângă faptul că ştie să coasă, trebuie să ştie să croiască o ie, trebuie să ştie să o încheie, dar şi să croşeteze. La o ie eu muncesc aproximativ două săptămâni, dacă e lucrată cu ac persan. Dacă e să fie lucrată pe fire, pe muşte, atunci realizarea acesteia durează în jur de trei luni. Nu poţi compara o ie luată de la en-gross cu o ie lucrată manual", declara Veronica Eșanu în urmă cu un an pentru Mediafax.

Femeia are clienți atât din țară, cât și din străinătate, iar acasă la ea este ca la un muzeu de artă, un muzeu viu acreditat de Uniunea Europeană unde iau naştere creaţii care mai de care mai frumoase. Meșterul popular susține că secretul unei ii tradițional românești îl reprezintă dragostea de ce  e unic şi românesc şi foarte multă migală.